Cum functioneaza statul la noi

Sa fim impreuna de acord ca revolutia din 1989, fie-le memoria eterna victimelor ei, a fost o forma de trecere a batonului de la comunistii de rit vechi la securistii de rit nou.

 

Fiind de acord cu asa idee putem concluziona ca modelul de dezvoltare al institutiilor de forta din Romania a urmat reteta oligarhiilor rusesti, cu militie si armata castrata si un corp judiciar croit pe frecat menta cand vine vorba de clasa conducatoare dar foarte zelos fata de plebei. 

 Tot restul de institutii de stat rezultate dupa tranzitie par sa urmeze acelasi tipar: o gasca de oameni servili, prost platiti, prost pregatiti, prost echipati. Lasati sa se "auto-finanteze" prin coruptie minora cronicizata. Asta nu e o eroare de management. E o constructie delibarata. Salarii mici si flexibilitate morala care creeaza un anumit tip de angajat dependent total de structura din care face parte.

De ce ar avea nevoie o gasca de securici un stat in felul asta? 

Ca au vazut ca functioneaza la altii. Daca te uiti in jur, toate "democratiile" estice is pe acelasi tipar.

Institutii slabe, de forma, corupte, interesate doar de ele si intepenite in trecut. Majoritatea la gramada in ele la fel de incompetenti, prost platiti, prost echipati, prost pregatiti, tratati prost, plictisiti sau ingropati in munca, corupti si usor coruptibili. 

Generatii intregi de oameni abrutizati si traumatizati intr-un sistem care nu doreste sa predea puterea. De ce?

 

Unu: Victimele nu cer socoteala. 

Victimele isi plang vinovatia perceputa sau se razbuna pe altii, dar niciodata pe vinovat.

Ca o populatie care e crescuta cu institutii slabe, corupte si umilitoare, scoli, spitale, politie, justitie, the works, e foarte usor de manipulat ca:

1. Statul e parintele tau, trebuie sa iti respecti si iubesti parintii
2. Statul nu e aici sa te ajute, e aici sa te foloseasca si sa te controleze
3. Orice incercare de a cauta adevarul e inutila sau periculoasa 
4. Singura cale de supravietuire e sa te faci mic, sa dai mita, sa nu te bage in seama

 Ori, sa ma ierte cititorul, da asta-i direct abrutizare functionala. Neputinta invatata. Un copil care primeste bataie in loc de intelegere, un cetatean care se asteapta sa fie scuipat sau abuzat la fiecare interactiune cu o institutie a statului, ambii invata sa nu mai aiba nicio asteptare de la abuzator. Nu vor mai protesta, nu vor lupta impotriva abuzatorului si vor respinge abuzul. Nu vor iesi in strada alaturi de alti abuzati, nu vor forma sindicate sa se lupte cu abuzatorii, nu vor cere reforme si schimbari adevarate.

 

 Doi: Daca ii traumatizezi destul nu se mai unesc

La fel ca intr-o familie destramata, unde abuzatorul se foloseste de ceilalti membri ai familiei sa isi abuzeze victima, si intr-un stat parazitat de genul asta de carnati institutiile de forta vor administra traume colective cetatenilor. 

Prin represiune selectiva si targhetata (gheii sunt problema azi, maine drogatii, alaltaieri era hip-hop-ul), prin dosare cu santaj (PNA si apoi DNA, ANAF, you name it they did it), prin umilinte birocratice constante (cererile online se depun in dosar cu sina la etajul 2 pentru istoricul muncii), prin nedreptati lasate nepedepsite cand e vorba de abuzatori.

• Fiecare se teme de cel de langa el (perpetuarea gandirii securistilor)
• Solidaritatea e distrusa complet, inlocuita de suspiciunea ca daca a patit ceva, sigur a facut ceva rau (remember in Arhipelag cand daca nu te duceai la parnaie nu erai barbat?)
• Indivizii traiesc intr-o stare de anxietate permanenta in care is mai preocupati de salvatul propriei piei si se feresc ca dracu de tamaie sa fie observati, chiar si in miscari colective (memba' cand ne-au batut ca le-am zis sa nu ne mai fure?)

Cel mai folositor lucru pentru un regim care nu vrea sa predea puterea ii fix ideea ca nu poti avea incredere in cel de langa tine. O societate fragmentata si neincrezatoare reprezinta idealul de control pentru ciudatii astia. Cetateanul devine propriul cenzor si turnatorul aproapelui, ca pe vremurile cele bune.

 

Trei: munca la stat nu te invata umilinta, te invata supunere

Sa descrii institutiile statului doar prin prisma oamenilor care le compun ar fi incomplet. Ratezi ideea de baza: trebuie sa fie un mediu care erodeaza orice forma de initiativa si orice demnitate. Oamenii demni si motivati nu is fiabili in sistemul asta.

Un doctor platit prost, care trebuie sa faca garzi si apoi ore la clinica privata, sa ia spaga pentru operatii, ca sa isi plateasca ratele, care isi vede colegii castigand zeci de mii de euro doar semnand retete, invata ca demnitatea se vinde pe bucati si face bani buni. Un militian plictisit si needucat intr-un colectiv la fel ca el invata ca singura lui putere e sa ii umileasca pe aia pe care i se pune pata. Si i se pune pata fix pe aia care au sau sunt mai mult decat el. Un profesor platit prost se da batut si nu isi mai bate capul, face meseria cum scrie in programa si aia e, ghinion (memba' Ghinion de la ski?).

Oamenii astia devin si ei mai departe agresori pentru cei pe care ii intalnesc si sistemul is proiecteaza automat puterea. Asa se imprastie raul in lume, oameni abrutizati care traumatizeaza la randul lor, asa se perpetueaza plaghia asta in lume.

 

Patru: Ok si ce facem?

Nu stiu. Aici se opreste competenta mea. Daca ar fi sa ghicesc, as zice asa:

In primul rand, tre sa invatam oamenii sa gandeasca critic. Sa ceara dreptate. Sa se organizeze. Da stiu ca asta nu se poate, because the people, are retarded cum ar zice Osho. Poate daca destui dinastia care s-au prins de smecherie se aduna si vorbesc, o sa gasim cumva sa impingem rahatul asta in vagauna evolutiei din care a iesit.

 In al doilea rand, sistemul e suficient de tampit sa nu vada asta initial ca organizare, dar pe parcurs orice initiatiava o sa fie parazitata de enablerii sistemului, asta au invatat sa faca, asta or sa incerce si aici.

In al treilea rand, daca orice tentativa de rezistenta vrea sa reuseasca, trebuie sa inteleaga ca trebuie sa se bazeze pe oamenii abrutizati si victimizati. Avem nevoie de specialisti care sa ne ajute sa invatam cum sa vorbim cu ei.

Cinci: De ce nu o sa castigam 

Pentru ca pentru genul asta de oameni pierderea puterii in fata unor papagali ca noi nu inseamna doar pierderea privilegiilor, inseamna ca isi pierd eul, siguranta in persoana lor (care e nesiguranta cronica) si or sa reactioneze ca atare. 

Oamenii astia stiu ca au condus prin incalcarea flagranta si deliberata a legilor, ca daca oamenii se prind ca au incurajat si protejat coruptia pentru a se proteja pe ei, or sa vrea sa ii sfasie, ca daca multimea intelege vreodata cat a pierdut de pe urma dusului in carca de neispraviti, nu mai raman nici oasele din ei. Daca ies de la butoane nu pierd doar puterea si se duc la parnaie, le moare sufletul in ei (vezi Bombonel).

Sistemul asta nu se perpetueaza doar din lacomia lor si teroarea lor de a fi inlocuiti, ci si din din asistenta enablarilor eterni, batuti, umiliti, mintiti, gaslightuiti, tinuti intr-o stare perpetua de confuzie si self-blame, care chiar si cand se trezesc putin aleg sa bage capul inapoi sa nu fie observati de tatuci.

De aia tin statul slab, de aia statul pedepseste selectiv, ca sa poata sa isi protejeze cadrele in timp ce dau in noi. De aia au nevoie de generatii abrutizate si traumatizate, sa nu aiba nimeni suficienta putere, suficienta incredere si suficienta tinere de minte sa schimbe premizele carnatilor.

De aia cred ca pana nu inteleg si accepta destui realitatea din jurul lor, gandurile astea nu or sa rezoneze.